Vestea care poate inchide minele: aurul creste la propriu in copacii din Australia
Pare de necrezut, dar aurul creste in copaci. La propriu. In timp ce exploratorii incearca sa scoata aur din minele de la Rosia Montana, cercetatorii din Australia au descoperit urme de aur in frunze de eucalipt, scrie The Telegraph.
Constatarea neobisnuita poate fi o mina de aur intr-o perioada in care rezervele de aur se diminueaza, iar preturile sunt exorbitante. „Aceasta legatura intre cresterea vegetatiei si depozitele de aur ingropate ar putea dovedi un rol esential in dezvoltarea de noi tehnologii de exploatare mineralelor”, au spus cercetatorii.
Radacinile arborilor de eucalipt, aflati in zone aride, se pot extinde in subsolul pamantului pentru a ajunge la surse de apa si chiar pot atinge zone bogate in aur, de unde absorb particule microscopice. Asa se face ca oamenii de stiinta sustin acum ca aurul creste intr-adevar in copaci.
Echipa din Australia sustine ca radacinile arborilor de eucalipt absorb particule de aur care „calatoresc” prin intreg copacul si ajung in concentratii neglijabile in frunze.
Pentru a da aceasta veste, echipa a folosit raze X pentru a studia scoarta de copac, radacinile, fruzele si crengile arborilor de eucalipt din doua rezervatii din sudul si vestul Australiei.
Arborii de eucalipt, care ajung la o inaltime de peste 10 metri, se pot extinde in sol pana la o adancime de 40 de metri. „Aurul este probabil toxic pentru plante si este mutat la extremitatile arborilor, ca de exemplu in fruze”, au spus cercetatorii.
Potrivit Consiliului Mondial al Aurului, peste 174.000 de tone de aur au fost extrase din pamant de la inceputul civilizatiei. In 2011, un studiu american a dezvaluit ca mai exista 51.000 de tone de aur in rezervele din lume.
Sursa: www.wall-street.ro