Da, poti sa ajungi in situatia in care pur si simplu nu iti permiti sa platesti creditul pe care l-ai facut. Ce se intampla mai departe?
N-am bani sa platesc creditul la banca sau IFN
Bancile au un sistem foarte rigid de a lucra si nu sunt deloc flexibile. Daca nu respecti programul prestabilit in privinta platilor, e de rau. La inceput, vor fi telefoanele. Mai intai de la banca, iar apoi, daca nu iti achiti rata, de la companii care se ocupa de recuperarea datoriilor in cazul unor astfel de credite. Companiile de recuperare creante vor face tot posibilul pentru a te convinge ca ai bani sa platesti creditul, ca intretinerea poate sa mai astepte, la fel si cartile necesare copiilor.
Cu toate acestea, tu chiar nu ai bani sa platesti creditul. Banca de la care te-ai imprumutat va gasi, insa, o solutie ca sa intre in posesia banilor pe care ii datorezi. Astfel, daca esti salariat, este posibil sa te trezesti ca primesti cu 30%-40% mai putin din salariu, atata timp cat e nevoie pentru ca banca sa-si recupereze banii.
Daca nu esti salariat, banii vor fi recuperati prin valorificarea bunurilor personale. Astfel, prin executor judecatoresc, banca o sa-ti vanda bijuteriile, televizorul sau alte bunuri din casa (pentru care exista contracte de vanzare-cumparare), fara sa ai tu posibilitatea de a decide asupra a ceea ce ei vor vinde.
In plus, pentru neplata oricarui credit, oricat de mic ar fi acesta, vei fi adaugat intr-o baza de date a rauplatnicilor, accesibila tuturor institutiilor bancare. Astfel, nu vei mai avea niciodata sansa de a contracta un alt credit. E ca o lista neagra realizata de banci. Problema e ca, de multe ori, oamenii nu sunt rauvoitori. Unii poate au uitat, altii au avut o intarziere de salariu din cauza crizei. Banca nu ia in seama aceasta latura umana si astfel toate persoanele sunt trecute pe lista celor rai, iar celelalte banci se vor feri de ei. Daca un prieten ar avea sa-ti dea bani inapoi, dar fetita lui a avut o problema medicala urgenta ce a necesitat bani, iar prietenul te-a amanat cu o saptamana, vei refuza sa-l mai imprumuti in viitor?
Din pacate, aceestea sunt procedeele aplicate de banci pentru recuperarea creditelor.
N-am bani sa platesc amanetul
Atunci cand nu avem bani sa recuperam obiectul amanetat, avem mai multe solutii la care putem aplea.
Amanetul este acel prieten care iti intelege problemele si te ajuta. Pentru inceput, poti sa prelungesti perioada contracuala. Pentru asta, trebuie doar sa platesti dobanda care se aplica imprumutului pe care l-ai facut.
Din pacate, daca nu iti permiti sa apelezi la o astfel de prelungire, vei pierde obiectul amanetat. Dar vei merge linistit acasa, te vei bucura de momentele petrecute in familie, stiind ca nu te va suna nimeni zilnic, stiind ca la sfarsitul lunii o sa primesti salariul intreg si fiind sigur ca nu o sa iti bata nimeni la usa ca sa-ti ia bunurile de prin casa. In plus, data viitoare cand vei dori sa realizezi un imprumut de la amanet, vei fi primit cu aceeasi caldura, nu va verifica nimeni sa vada daca esti pe lista "celor rai".
Avantajul amanetului este ca tu decizi care sunt obiectele de care te poti lipsi. Astfel, amanetul poate fi un prieten foarte bun atunci cand ajungi intr-o situatie de criza din caza creditului bancar. Este mult mai simplu si mai bine sa amanetezi obiectele de care alegi tu sa te lipsesti, pe care vei primi un pret corect, in loc sa iti fie vandute bunurile din casa prin licitatie (care se poate incheia cu o valoare foarte mica).
In loc sa apelezi la un credit mare, de lunga durata, iti sugeram sa apelezi la amanet. Astfel, poti amaneta constant un obiect pentru a face rost de bani. Atat timp cat platesti mereu imprumutul, iti recuperezi foarte usor obiectele. Si poti face asta la nesfarsit, avand avantajul ca te opresti atunci cand vrei tu. E ca si cand ai avea un prieten mereu alaturi sa te ajute.
In plus, statisticile ne arata ca un procent important de persoane isi recupereaza bunurile amanetate, iar, intre timp, se bucura de numerarul de care aveau nevoie fie pentru plata intretinerii, fie pentru a merge in vacanta sau a-si cumpara un costum mai scump. E simplu !