CreditAmanet raportează venituri în creștere cu 30% în 2022 față de anul precedent

CreditAmanet raportează venituri în creștere cu 30% în 2022 față de anul precedent

• Liderul pieței de profil din București raportează pentru anul trecut o creștere cu peste 20% a profitului;

• în 2023, CreditAmanet va investi un milion de euro în digitalizare;

• Planurile de dezvoltare includ un proiect de amanet online, o aplicație mobilă și două platforme digitale de tranzacționare.

Compania CreditAmanet, liderul pieței de profil din București și al doilea jucător la nivel național, a înregistrat în 2022 venituri cu 30% mai mari decât în anul precedent. Conform rezultatelor financiare preliminare pentru anul 2022, care confirmă trendul de creștere accelerată din ultimii trei ani, compania înregistrează și o apreciere a profitului cu peste 20% comparativ cu anul precedent.

CreditAmanet dezvoltă 3 linii de business: amanet, schimb valutar și comerț cu bunuri mobile noi și pre-owned. în 2022 compania a devenit societate pe acțiuni și a realizat investiții semnificative preponderent în digitalizare.

„Digitalizarea a fost una dintre prioritățile noastre anul trecut. Am investit în implementarea unui sistem integrat de management electronic al documentelor, a unui sistem ERP și în dezvoltarea segmentului de e-commerce”, spune Cosmin Popovici, CEO CreditAmanet. „în 2022 am înregistrat o creștere considerabilă a veniturilor. Rezultatele financiare preliminare indică o apreciere de 30%. Aceste cifre vorbesc despre dinamismul companiei, despre un business solid, cu potențial important de creștere și profitabilitate”, mai spune Cosmin Popovici.

De altfel, CreditAmanet deține cea mai diversificată platformă de servicii-de la schimb valutar, transfer bani și creditare tip amanet, la tranzacționare electronice, metale prețioase, bijuterii noi, genți și ceasuri de lux, compania românească fiind cel mai important retailer de produse de lux pre-owned de pe piață.

Comunicarea transparentă, resursele umane și transformarea în societate pe acțiuni prin colaborarea cu firma de avocatură Wolf Theiss au reprezentat alte direcții de investiții în 2022. „2022 a fost un an important în dezvoltarea CreditAmanet și a marcat un upgrade al business-ului. Cu o structură rezilientă, testată de circumstanțele cu multiple provocări la nivel global din anii anteriori, CreditAmanet și-a continuat strategia bazată pe inovație, profesionalism și transparență. Am continuat să investim în echipă și să privim spre viitor. Schimbarea formei juridice în societate pe acțiuni este o treaptă superioară în obiectivele noastre. Iar de aici, țintim către optimizarea performanțelor pe toate liniile de business. Digitalizarea este un instrument important de creștere din acest punct de vedere”, mai spune Cosmin Popovici.

Astfel, în 2023, CreditAmanet va continua investițiile în digitalizare, pe care le estimează la 1 milion de euro. Compania are în plan dezvoltarea unei aplicații mobile și a două platforme digitale de tranzacționare. De asemenea, are în vedere implementarea unui chat cu inteligență artificială. Amanetul online, un proiect început în 2022, va fi finalizat anul acesta.

Din profitul obținut în anul 2022 se vor acorda dividende de 35% către asociați, diferența de 65% urmând a fi capitalizată și reinvestită pentru generarea unei creșteri cu 25% a cifrei de afaceri.

Despre CreditAmanet

Companie de tip holding cu o experiență pe piață de aproape 15 ani, CreditAmanet este în prezent liderul pieței din București și al doilea jucător la nivel național. Compania oferă servicii de creditare pe termen scurt de tip amanet și schimb valutar și administrează cea mai diversificată platformă de tranzacționare pentru metale prețioase, electronice, bijuterii și produse de lux. Prin intermediul companiilor pe care le deține integral (Digital Sale SRL și EUROCREDIT EXCHANGE SRL) dezvoltă 3 linii de business-amanet, schimb valutar și comerț cu bunuri mobile. Operând 25 de agenții în București, Ilfov, Pitești, Sibiu, Brașov, Piatra Neamț, Focșani, Bacău, Galați și Constanța, Tg. Mureș, Buzău și Ploiești, CreditAmanet este soluția de încredere, total nebirocratică pentru obținerea unui împrumut rapid. Răspunzând necesității populației de a găsi o alternativă dinamică, simplă și avantajoasă de creditare, compania are în acest moment cel mai dezvoltat portofoliu de servicii și produse de pe piața de profil din România, de la bijuterii din aur și cu diamante, ceasuri, genți de lux și premium, până la electronice și electrocasnice. Cu 130 de angajați în agențiile reprezentate la nivel național, CreditAmanet a servit până acum peste 2 milioane de clienți. Aspirând să devină nucleul de încredere al comunității, compania și-a demonstrat reziliența de-a lungul istoriei sale pe piață și s-a remarcat prin profesionalism, inovație și creșterea accelerată a cifrei de afaceri, prin dezvoltare teritorială și digitalizare.