Verificarea unui ceas original. Tot ce trebuie să știi

Este binecunoscut faptul că un ceas nu arată doar ora exactă, ci spune multe despre cine-l poartă. Sunt ceasuri de mână care marchează stilul și deschid drumul către eleganță, reprezintă adevărate bijuterii. Vrei să te numeri printre oamenii care poartă ceasuri originale, atât clasice cât și moderne? Iată cum să verifici un ceas original, ca să te asiguri că nu cumperi falsuri sau replici fără valoare.

Controlează gravura de pe brățara sau carcasa ceasului

Așa cum există un marcaj pentru bijuterii de aur, și în cazul ceasurilor originale sunt realizate gravuri ce reprezintă “cartea de vizită a ceasului”. Astfel, poți să-ți dai seama dacă este vorba despre un ceas original, cu literele și semnele specifice brandului respectiv.

Este necesară utilizarea unei lupe sau a altor instrumente optice de ceasornicărie, ca să poți observa fiecare detaliu de pe suprafața ceasului. Dacă elementele grafice de pe curea sau de pe carcasă conțin greșeli, sunt finisate grosier sau par realizate prea recent, înseamnă că ceasul este un fals. 

Verifică seria ceasului de mână pe care vrei să-l cumperi

De câte ori vrei să cumperi un ceas de mână, este necesar să verifici seria înscrisă pe curea. Aceasta trebuie să fie identică și pentru marcajele de pe cutie și carcasă. De exemplu, la cele mai bune ceasuri elvețiene poți să verifici online dacă numărul de serie este original.

Accesezi site-ul producătorului și vezi dacă seria respectivă se regăsește în baza de date cu ceasuri produse și livrate către firme de lux din toată lumea. Când observi modificări, ștersături, inexactități în codul de autenticitate, este bine să renunți la achiziție, deoarece reprezintă un risc de fals. Vei pierde nu doar bani, ci și reputație, pentru că un ceas care nu este original spune multe despre stilul tău. 

Observă atent ticăitul ceasului și detaliile minutarului

Dacă știi cum funcționează un ceas, cunoști cât de important este ticăitul pe care-l auzi când îl observi atent. La un ceas original, acest sunet este aproape imperceptibil. Un mecanism silențios reprezintă un semn al calității și al nivelului de finețe pentru fiecare reglaj.

Un criteriu important ca să deosebești un ceas fake de unul original este minutarul, adică limba mare a ceasului. La cele mai bune ceasuri de lux vei avea lungimi diferite pentru fiecare model de ceas din aceeași serie. Dimpotrivă, la ceasurile contrafăcute, minutarele au aceeași lungime la toate modelele lansate într-o colecție. Este de ajuns să compari două ceasuri diferite: dacă un ceas pe care vrei să-l cumperi are minutar identic cu al unui ceas de alt model, renunță la achiziție. 

Solicită certificatul de garanție și de autenticitate pentru ceas

Ca să ai siguranța că vei cumpăra un ceas original, verifică documentul care dovedește proveniența și certificatul de garanție. Astfel ai dovada că ceasul este de firmă și că este în perfectă stare de funcționare. Poți să obții aceste acte la magazinele specializate și la casele de amanet care oferă bijuterii și ceasuri.

Privește cu atenție calitatea hârtiei și acuratețea printului. Certificatele false sunt deseori tipărite pe hârtie obișnuită, ce nu are finețea colilor utilizate de producătorii de ceasuri de la marile branduri. Verifică hologramele de pe documentele de proveniență. Sunt cel mai greu de reprodus, pentru că au elemente de securitate incluse în textură, iar detaliile din logo sunt o adevărată operă de artă.

Alege cea mai bună casă de amanet, ca să te asiguri că toate criteriile de verificare sunt respectate și că vei purta un ceas original, care să te pună în valoare așa cum meriți.