Peste jumătate dintre români își asumă cel puțin un împrumut

Peste jumătate dintre români își asumă cel puțin un împrumut. Iată ce opțiuni au

Peste jumătate din români declară că au cel puțin un credit, ne arată statisticile din țara noastră. În acest context, o casă de amanet de tradiție, la împlinirea a 10 ani de existență, face o analiză asupra comportamentului românilor în ceea ce privește împrumuturile financiare. Spre exemplu, numai această companie numără aproximativ un milion de tranzacții anuale, cifră provenită din toată gama de servicii, atât offline, cât și online.

Când vine vorba despre îndatoriri financiare, românii se împart în două mari categorii: cei care aleg împrumuturile bancare sau amanetarea unor bunuri, aceasta din urmă fiind, de cele mai multe ori temporară.

Procedeul pentru cei care optează pentru amanetarea unui obiect este unul simplu: clientul solicită evaluarea bunului pe care dorește să-l amaneteze, apoi primește o ofertă de preț și, după ce o acceptă, se completează contractul într-o agenție, iar banii se obțin pe loc. În funcție de categoria bunului sau valoarea împrumutului acordat, întregul proces poate dura de la câteva minute, până la maximum câteva ore.

Citește întreg articolul disponibil aici.